my line

on your palm an endless wonder| lines that speak the truth without a sound| in your eyes awaits the tireless hunger| already looks for prey to run down|so why do we keep up this charade| how do we tell apart the time to leave from the time to wait| what does tomorrow want with me| what does it matter what i see| if it can’t be my design| tell me where do we draw the line| the dance of flames and shadows in the street| make poetry nobody’s ever heard| the weight of loneliness stands on your feet| the cage already there around the bird| so why don’t we join the masquerade| before it all falls apart before our love becomes insatiate| what does tomorrow want with me| what does it matter what i see| if i can’t choose my own design| tell me where do we draw the line| where’s the cooling wind| where’s the evergreen field| where’s my mother’s open arms| where’s my father lionheart| s’like the sun’s gone down| sleeps in the hallowed ground now| with the autumn’s browns leaves| with the one who never grieves| what does tomorrow want with me| what does it matter what i see| if we all walk behind the blind|tell me where do we draw the line| whatever tomorrow wants from me| at least i’m here, at least i’m free| free to choose to see the signs…

this is my line

multumesc

marturisesc: mi-a fost greu sa ma adun, dupa ce-am citit randurile de mai jos, aparute astazi, pe blogul prietenei mele, alina.  initiativa alinei, aka mon, de a publica aceste ganduri este coplesitoare, cu atat mai mult, cu cat, banuiesc (hihi), nu exista nicio strategie in spatele unui asemenea gest. multumesc alina, pentru osteneala si rabdarea de-a pricepe, care-i treaba cu gramajoara de materie insufletita; pentru seninatatea si caldura prezente pretutindeni in fundalul scrierilor tale. “De obicei, nu bag mâna în foc pentru nimeni. Sunt, fireşte, câteva excepţii. Dacă nu ar exista ele, ar însemna că sunt un om prea singur pentru a putea rezista în această lume lucid, conştient de momentele lui de fericire. Nu poţi raporta momentul de fericire strict la persoana ta. El implică întotdeauna, direct sau indirect, o altă persoană. A fi fericit de unul singur poate fi valabil doar în cazul unei fericiri egoiste, or alăturarea celor doi termeni e atât de forţată, atât de absurdă.

Unul dintre oamenii pentru care aş băga mâna în foc este Fluturaş, “nume de scenă”, bineînţeles. I-am promis într-o zi că voi scrie o poveste cu Fluturaş, pe care o va ilustra ea însăşi pentru că are un talent deosebit la desen. Sper să mă ţin de cuvânt, să găsesc răgazul de a născoci povestea. Cu precizarea că am un respect deosebit pentru toţi marii povestitori ai copilăriei mele. E atât de greu să scrii poveşti, pe cât e de simplu să le asculţi şi să adormi înainte de a afla deznodământul. În orice caz, povestea cu Fluturaş se face, e lucru hotărât.

A fi Fluturaş înseamnă să nu te minţi prea des. Să iubeşti oamenii şi să-i descoperi cu grijă, să-i asculţi şi să le pregăteşti o vorbă bună pentru fiecare moment urât al vieţii. A fi Fluturaş înseamnă să lucrezi până târziu în noapte pentru ca totul să fie perfect la timp. Pentru Fluturaşi, lucrurile perfecte sunt realizabile (o fi defect de zodie?) Înseamnă să împarţi ultimul ceas în şaizeci de minute preţioase în care să depăşeşti propriile agonii, ştiind că totul are un sens. Înseamnă să poţi găsi mulţumirea în mijlocul lucrurilor care nu mai ţin cont de regulile bunului simţ şi ale umanităţii. Înseamnă să vezi mereu partea plină a paharului. Să-ţi consumi energia pe lucruri care nu-ţi aduc niciun fel de satisfacţie în afară de bucuria că ai putut fi de folos. Înseamnă să fii un om între oameni, aşa cum puţini întâlneşti într-o viaţă.

Mulţumesc Fluturaş. Pentru că mă asculţi, pentru că mă cerţi, pentru că îmi dai sfaturi, pentru că nu poţi fi indiferentă… Mulţumesc pentru toate acele “hihi” care m-au înveselit şi pentru că eşti un om fragil dar, totuşi, atât de puternic. Acesta a fost doar un sweet nothing.”
sursa: mon
*
despre lucrurile cu adevarat importante…
am spus-o si cu alte ocazii, o spun si acum, in speranta ca voi clarifica, niste trebusoare, ce tin loc de principii (atatea cate le am). mereu am cautat compania oamenilor reali, verticali in prezenta carora sa ma simt ca in fata propriei constiinte. oameni dintr-o bucata care isi asuma riscul unei prietenii, si-o fac dezinteresat, pana la capat. care inteleg ce vreau de la viata chiar daca, nu-mi reuseste intotdeauna. oameni care-si fac timp atunci cand ii bat la cap cu prostiile mele, si accepta ca-s impulsiva si transanta in verdicte. oameni care inteleg ca, probele prieteniei nu se rezuma doar in ati ajuta prietenu’ “la nevoie”, sau in a-l coplesi cu probleme, in speranta ca te va ajuta ci, mai degraba in al nu-l judeca, si poate, cel mai important: a-l pretui pentru ceea ce este. am gasit astfel de oameni, dispusi sa gireze neconditionat, sa investesca suflet si energie, dar din pacate sunt putini. imi sunt suficiente degetele de la o singura mana sa-i numar. impreuna impartim aceleasi visuri si multe altele care ne fac sa fim noi insine, dincolo de scancetu’ si cazneala de zi cu zi. sunt oameni pe care-i iubesc. care ma fac sa ma simt in siguranta la adapostul prieteniei lor. pentru asta, dar nu numai, le multumesc.
un “fluturas”

come to tie you up;))

 every year, romanians sent to each other on the first day of march, a amulet [talisman] object called martisor.  literally martisor is a diminutive means little march: traditionally a gold coin suspended on a white and red braided thread with a silk tassel. the coin symbolized prosperity, the white from the white and red thread is associated with good health symbolizes purity, and the snowdrop – the first flower of spring while red “color of life” symbolizes love for all that is beautiful could be an inducer of vitality and regeneration.

the martisor is offered early morning on the first day of march; it used to be worn for 9-12 days, sometimes until the first tree would bloom when it was hung on a flowering branch to bring good luck to its bearer. in the villages of transilvania, the red and white wool yarn martisor was pinned on gates, windows, sheepfolds, tied around the horns of cattle, around the handle of buckets to protect from the evil eye and malefic spirits.

nowadays, martisor could be a jewel or small decoration like a flower, a four leaf clover, an animal or a heart, tied to a red and white string. every year, on march’s eve i’m spending a few hours surrounded with bright colors trying to create amultes for people i care about. all trinkets are handmade and the designs is intentionally simple, funky and unique like my friends.