multumesc

marturisesc: mi-a fost greu sa ma adun, dupa ce-am citit randurile de mai jos, aparute astazi, pe blogul prietenei mele, alina.  initiativa alinei, aka mon, de a publica aceste ganduri este coplesitoare, cu atat mai mult, cu cat, banuiesc (hihi), nu exista nicio strategie in spatele unui asemenea gest. multumesc alina, pentru osteneala si rabdarea de-a pricepe, care-i treaba cu gramajoara de materie insufletita; pentru seninatatea si caldura prezente pretutindeni in fundalul scrierilor tale. “De obicei, nu bag mâna în foc pentru nimeni. Sunt, fireşte, câteva excepţii. Dacă nu ar exista ele, ar însemna că sunt un om prea singur pentru a putea rezista în această lume lucid, conştient de momentele lui de fericire. Nu poţi raporta momentul de fericire strict la persoana ta. El implică întotdeauna, direct sau indirect, o altă persoană. A fi fericit de unul singur poate fi valabil doar în cazul unei fericiri egoiste, or alăturarea celor doi termeni e atât de forţată, atât de absurdă.

Unul dintre oamenii pentru care aş băga mâna în foc este Fluturaş, “nume de scenă”, bineînţeles. I-am promis într-o zi că voi scrie o poveste cu Fluturaş, pe care o va ilustra ea însăşi pentru că are un talent deosebit la desen. Sper să mă ţin de cuvânt, să găsesc răgazul de a născoci povestea. Cu precizarea că am un respect deosebit pentru toţi marii povestitori ai copilăriei mele. E atât de greu să scrii poveşti, pe cât e de simplu să le asculţi şi să adormi înainte de a afla deznodământul. În orice caz, povestea cu Fluturaş se face, e lucru hotărât.

A fi Fluturaş înseamnă să nu te minţi prea des. Să iubeşti oamenii şi să-i descoperi cu grijă, să-i asculţi şi să le pregăteşti o vorbă bună pentru fiecare moment urât al vieţii. A fi Fluturaş înseamnă să lucrezi până târziu în noapte pentru ca totul să fie perfect la timp. Pentru Fluturaşi, lucrurile perfecte sunt realizabile (o fi defect de zodie?) Înseamnă să împarţi ultimul ceas în şaizeci de minute preţioase în care să depăşeşti propriile agonii, ştiind că totul are un sens. Înseamnă să poţi găsi mulţumirea în mijlocul lucrurilor care nu mai ţin cont de regulile bunului simţ şi ale umanităţii. Înseamnă să vezi mereu partea plină a paharului. Să-ţi consumi energia pe lucruri care nu-ţi aduc niciun fel de satisfacţie în afară de bucuria că ai putut fi de folos. Înseamnă să fii un om între oameni, aşa cum puţini întâlneşti într-o viaţă.

Mulţumesc Fluturaş. Pentru că mă asculţi, pentru că mă cerţi, pentru că îmi dai sfaturi, pentru că nu poţi fi indiferentă… Mulţumesc pentru toate acele “hihi” care m-au înveselit şi pentru că eşti un om fragil dar, totuşi, atât de puternic. Acesta a fost doar un sweet nothing.”
sursa: mon
*
despre lucrurile cu adevarat importante…
am spus-o si cu alte ocazii, o spun si acum, in speranta ca voi clarifica, niste trebusoare, ce tin loc de principii (atatea cate le am). mereu am cautat compania oamenilor reali, verticali in prezenta carora sa ma simt ca in fata propriei constiinte. oameni dintr-o bucata care isi asuma riscul unei prietenii, si-o fac dezinteresat, pana la capat. care inteleg ce vreau de la viata chiar daca, nu-mi reuseste intotdeauna. oameni care-si fac timp atunci cand ii bat la cap cu prostiile mele, si accepta ca-s impulsiva si transanta in verdicte. oameni care inteleg ca, probele prieteniei nu se rezuma doar in ati ajuta prietenu’ “la nevoie”, sau in a-l coplesi cu probleme, in speranta ca te va ajuta ci, mai degraba in al nu-l judeca, si poate, cel mai important: a-l pretui pentru ceea ce este. am gasit astfel de oameni, dispusi sa gireze neconditionat, sa investesca suflet si energie, dar din pacate sunt putini. imi sunt suficiente degetele de la o singura mana sa-i numar. impreuna impartim aceleasi visuri si multe altele care ne fac sa fim noi insine, dincolo de scancetu’ si cazneala de zi cu zi. sunt oameni pe care-i iubesc. care ma fac sa ma simt in siguranta la adapostul prieteniei lor. pentru asta, dar nu numai, le multumesc.
un “fluturas”